Pornind de la nişte imagini aflate la vedere în Slobozia ziaristul Ion Alecu scrie cu patima despre trenurile de la marginea Sloboziei
http://trenulete.info/blestemul-tranzitiei-noastre-devastatoare-trenule-n-ai-avea-parte-de-suruburile-toate-si-de-sina-de-sub-roate%E2%80%A6/

Cine crede că Slobozia este locul în care nu se întâmplă nimic se înşală.

Se înşală dintr-un simplu motiv şi anume acela că în România se petrec atât de multe – multe şi deloc mărunte, dar şi neîntâlnite niciunde – încât este imposibil ca un loc din această ţară, oricât de banal, de nesemnificativ sau, mă rog, de anonim ar fi, să nu producă o informaţie. O informaţie demnă de luat în seamă, desigur.
......................................................................................................
Să coborâm, cum s-ar spune cu picioarele pe pământ şi să traversăm, aşa în doru’ lelii, cum se zice în popor, liniile acelea de cale ferată dinspre gară spre şoseaua ce duce la Amara. Traversăm noi în doru’ lelii şinele alea îmbruienite, dar nu putem trece cu indiferenţă totuşi şi, mai ales cu vederea, pe lângă cele întâlnite în cale, nu? E adevărat, imaginile de acolo nu mai sar nimănui în ochi, ele nu se constituie în ceva deosebit, în ceva de privit, ele au devenit chiar nişte imagini banale, pe care omul serios, nu-i aşa, nu le ia în seamă. Numai că – aici e chichirezul! – în spatele acestor imagini, în respiraţia acestor imagini, de fapt, se ascunde nu numai un mare semn de întrebare, ci mii şi mii de semne de întrebare, cărora nu se ştie dacă se va găsi cineva (mai va trăi cineva) să le afle răspunsul.

Mergeţi şi dumneavoastră, stimaţi cititori, şi priviţi, priviţi acele vagoane abandonate şi devastate din zona de privelişte a gării şi veţi vedea cu ochii ce am fost noi – noi românii! – în stare să facem.